joi, 25 septembrie 2014

Ce-am mai cumpărat...

În primul rând sunt foarte bucuroasă că am descoperit săpunurile Cheia! Îmi plac la nebunie! Am apucat să-l pozez doar pe cel antimicrobian, dar mai am: unul „de toaletă” (care se numește „Rodica” și e favoritul meu), unul pentru ten gras cu ovăz(încă în teste) și unul pentru păr, pe care l-am folosit o lună și voi scrie curând despre el. Se găsesc în Carrefour (probabil și la Plafar), la prețuri mai mult decât prietenoase (cel de toaletă e 1,60 lei, cel antimicrobian 6 lei, cel pt ten 10 lei, iar cel pt păr 6 lei).
Balsamul de la Hofigal m-a costat 11-12 lei și nu prea mi-a plăcut, pentru că era prea apos, trebuia să pun destul de mult și s-a consumat repede.
Gelul intim(8-9 lei) și plasturii pt nas sunt din DM.

Tot la capitolul „descoperiri” încadrez gelul de duș și sprayul de la Clearskin care luptă împotriva coșurilor de pe spate și umeri. Le folosesc de vreo săptămână și deja se văd rezultate! (fiecare costă în jur de 10-11 lei și merită din plin dacă vă confruntați cu această problemă, sunt mult mai ieftine decât ce s-ar putea găsi la alte mărci).
Deodorantul Dove cu castraveți nu îmi place. Nici mirosul, nici eficiența. Nu o să-l mai iau.
Crema Gerocossen (din Cora cu vreo 15 lei), pentru ten normal și mixt, o încadrez în categoria „oribil”. Nu am tenul sensibil, însă mă ustură foarte tare când aplic această cremă, mă arde. Și parcă mi-au apărut niște coșuri de când o folosesc. O săptămână mi-a fost de ajuns, mă voi întoarce la crema matifianta de la Farmec(perfectă pt mine).
Mi-am luat și eu celebrul Babylips, pt că avea reducere în DM și a costat 9,5 lei (acum oferta nu mai e). Nu îmi displace, dar pe cuvânt că nu înțeleg toată nebunia din jurul lui... e un balsam de buze normal, ok, acceptabil, dar nu văd de ce l-aș mai lua pe acesta și nu pe altul. Plus că mie personal nu îmi place culoarea de la varianta aceasta (Peach), e prea strălucitoare, iar eu nu suport nimic sidefat pe buze. În fine.

Cam atât am apucat să pozez din ce am cumpărat. O toamnă frumoasă! :)

7 comentarii:

  1. ce de bunatati, nu am incercat nimic din cele de mai sus, asteptam impresii

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :-D nici eu nu am mai incercat pana acum multe de acolo, pe unele le-am nimerit, pe altele ba :P

      Ștergere
  2. Uaaa, abia astept review la shampoo bar-ul Cheia! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu stiam ca mai exista sapunul Cheia,dar cu prima ocazie la Plafar o sa intreb.

    http://forthesakeofmakeup.blogspot.ro/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din cate am inteles, a fost relansat recent. Merita sa incerci, macar unul pentru maini :-D

      Ștergere
  4. Eu tot cu balsamurile nivea ma inteleg.Nici eu nu am priceput faza cu baby lips.
    Ma rog...Buzele mele sunt hidratate oricum pentru ca,de cate ori imi fac masca cu argila ,dau cu miere in jurul ochilor si pe buze (dupa ce le exfoliez usor). Ma dau atunci cand am masca de argila pentru ca se usuca masca si astfel,nu exista riscul sa imi mananc mierea de pe buze hahaha :)))

    Am descoperit recent Bioderma Sebium Mat.Costa intre 40 si 50 de lei (depinde de farmacie si daca ai card de fidelitate).Desi suge tot sebum-ul! Merita toti banii.Nu mai zic,cum se aseaza fondul de ten.


    Am sa incerc si eu produsele pentru cosuri.Am pe fese niste iritatii de care nu scap.Sper sa ma ajute.

    De sapunurile Cheia aud pentru prima data.O sa caut si eu sa vad ce zice...

    Urasc deodorantele Dove.Lasa urme si mirosul este foarte innecacios.Si is proaste.De la o vreme folosesc stick-ul gel de la adidas al prietenului meu.Este absolut super!


    Georgi.

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...