joi, 28 august 2014

Șampon VO5 Revive me daily 2 in 1

Ce șampoane sunt astea, VO5?! Așa am zis eu prima dată când le-am văzut la Camelia. Apoi am aflat că sunt produse de Alberto Culver (care produce și TRESemme) și le-am privit mai cu încredere. La fel ca TRESemme, dubios de ieftine (8 lei -250 ml).
Refresh tired, limp or dull hair for stunning results
În românește ni se spune că acest șampon cu extract de ceai alb regenerază firul de păr, lăsându-l ușor mătăsos.
Nu pot să contrazic eticheta, într-adevăr părul rămâne foarte fin și mătăsos (de regenerare nu am observat ceva).
Am cumpărat șamponul fiindcă, după cum îi spune și numele, este dintre cele care pot fi folosite zilnic fără probleme (având o formulă mai puțin agresivă) și am spus că e perfect pentru vară. Ei bine, în cazul meu nu doar că poate fi folosit zilnic, ci TREBUIE folosit zilnic, altfel părul va arăta îngrozitor de slinos. Chiar și în prima zi, spre seară, părul începea să arate ușor gras (l-oi avea eu gras, dar nici chiar așa, în condițiile în care am avut și șampoane care mi l-au păstrat ok două zile).
Când l-am luat, n-am stat eu prea mult să mă gândesc dacă e bun pentru părul fin și gras sau nu (deși scrie pe ambalaj că e pentru păr normal). Vina mea, recunosc. În rest mi s-a părut un șampon ok: chiar e 2 in 1, descurcă foarte bine părul, nu am mai simțit nevoia de balsam; miroase frumos, a șampon, lasă părul foarte fin și mătăsos... dar nu e bun pentru părul gras.. îl cam pleoștește și îl îngrașă.
Am mai dat de șampoane pentru păr normal care să mi se potrivească și mie, dar cu acesta n-a fost să fie.
A costat doar 8 lei de la Hello Free Z One Discount și sigur o să cumpăr de la VO5 șamponul pentru volum(doar să îl aducă în magazin), pentru că eu totuși cred în marca asta, am greșit eu în alegerea șamponului.

Ingredientele:

6 comentarii:

  1. Am vrut si eu sa-mi iau un sampon de la VO5,tot din Hello Free Zone,dar nu stiam pe care sa-l aleg.Abia astept sa mai ajung!Iubesc magazinul ala!

    forthesakeofmakeup.blogspot.ro

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. si eu iubesc magazinul :-D Am fost de trei ori, insa de fiecare data aveau doar 3 sortimente VO5 si niciunul nu era pentru volum :(

      Ștergere
  2. Chiar azi am văzut și eu pe facebook câteva poze cu șampoanele de la Hello Free Z One Discount și mă întrebam dacă sunt bune :D. Mulțumiim pentru review!

    RăspundețiȘtergere
  3. eu nu le stiu, nu am incercat aceste produse!

    RăspundețiȘtergere
  4. L-am vazut si eu de curand in Hello Free Z One,dar nu l-am incercat.Am luat un TRESemme,care-mi place tare mult <3.
    http://unghiutele.blogspot.ro/

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...