duminică, 17 august 2014

Scurtă părere: balsam Elsève Nutri-Gloss Cristal

Pe parcursul perioadei cât am folosit acest balsam, mi-am lăsat părul să se usuce natural, nefolosind phoen. (precizez asta fiindcă am observat diferențe la mai multe produse, între părul uscat natural și părul uscat cu phoen).
În aceste condiții, singurul lucru care mi-a plăcut la acest balsam a fost faptul că descurcă părul (sunt persoane care nici nu vor altceva de la un balsam).
Eu vreau ca balsamul să hidrateze vârfurile, iar atunci când scrie pe el că e pentru strălucirea părului, mă aștept să strălucească, măcar puțin, chiar dacă nu folosesc uscator de păr (mai ales că balsamul nu are siliconi). Ei bine, nada! Cel puțin la mine, nicio strălucire suplimentară. Nicio hidratare mai specială.
Un balsam ușor, care mie mi-a descurcat părul și cam atât ( pe lungime îl am uscat ). L-am folosit în combinație cu șampon Vivanatura și cu un șampon de la VO5, iar dacă Vivanatura îl mai salva, VO5 fiind un șampon mai puțin bun, arăta ce poate balsamul.
Știu că sunt persoane încântate de el, mie nu mi s-a potrivit și nu o să-l mai iau. (costă în jur de 10-11 lei).

Ingrediente:


8 comentarii:

  1. Parerea mea sincera, este sa iti cumperi produse profesionale pentru par.chiar daca costa ceva mai mult,diferentele sunt vizibile.Eu asa mi-am reparat parul dupa ce am venit de la mare.
    Si inca am sa mai investesc..sunt foarte multumita.
    \Plus ca,produsele profesionale tin mai mult,se consuma mai greu..deci tot la banii aia ajungi.

    Te pup,
    Georgi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai dreptate, ca produsele profesionale sunt mai bune, am tot avut si eu. Dar pe mine niciun sampon/balsam fie el profesional sau nu, nu ma tine mai mult de o luna, pt ca am parul f gras si ma spal f des. Drept sa iti spun, le iau pe astea de duzina, pt ca ma tenteaza prin supermarket, daca as vedea mai des profesionale, as lua din alea, cred ;))
      Ms de comentariu, te pup si eu :)

      Ștergere
    2. Si eu am parul gras,ma spal o zi da,doua nu :)) Asa ca stiu ce spui..dar macar o masca profesionala si un ulei de par sa iti cumperi,pentru ca astea tin mai mult..Si ajuta foarte foarte tare!


      Georgi.

      Ștergere
  2. Eu am auzit pareri impartite legate de balsamul asta.Unora le facea parul de vin,pentru altii ori nu facea nimic,ori era dezastru...Cred ca-i genul ala de produs love it or hate it.
    Georgi are dreptate cu produsele profesionale,chiar merita.

    http://forthesakeofmakeup.blogspot.ro/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. love/hate e relatia mea cu toate produsele L'Oreal.
      Da, produsele profesionale merita banii, in general. Pe de alta parte eu am dat si de produse profesionale care au fost un dezastru pt mine ( Fudge sau samponul si tratamentul CHI Infra - horror) si produse ieftine care pt mine au fost superioare acestora(Vivanatura sau tratamentul acela de 1 minut de la L'Oreal etc). Deci e discutabila si subiectiva chestia cu produsele profesionale vs restul. :)

      Ștergere
  3. Aura, cred ca avem parul cam la fel, se ingrasa repede la raddacini iar varfurile se usuca repede. Incearca combinatia dintre samponul Elseve Arginine Resist Light si balsamul cu clatire Elseve Arginine Resist; samponul e pentru par gras iar balsamul pentru par normal. As fi incantata sa-ti cunosc parerea despre combinatia dintre cele 2 produse.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Posibil o sa le incerc si pe acelea la un moment dat, desi m-am cam saturat de L'Oreal....

      Ștergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...