marți, 15 iulie 2014

Cumpărături noi

Azi am făcut o super-afacere în Carrefour. La cumpărarea unei vopsele de păr Casting, primeai gratuit un balsam de păr Elseve, la alegere :-D Cu 22 lei am luat și balsamul și vopseaua. Oferta mai e valabilă și mâine, parcă.
Am optat pentru Nutri Gloss Cristal, pt că nu am mai avut nimic din această gamă și nici nu are silicon. Nu știu dacă am ales nuanța potrivită de vopsea însă... mi-e foarte greu să mă decid când pe toate cutiile sunt tot felul de fete frumoase și nuanțele se numesc „ciocolată picantă”, „ciocolată amăruie” etc Nu știu daca aceeași nuanță era la fel de atractivă dacă se numea „șaten maroniu”, de exemplu :P Da, sunt clientul prostovan perfect.
Iar șamponul Vivanatura e un prieten vechi de-al meu, l-am mai avut acum doi ani și mi-a plăcut ff tare, dar cu atâtea șampoane tentante, abia acum a ajuns iar la mine. Din DM, cu 23 lei.
Pentru că a venit vara și eu am o piele albă, care se bronzează greu și se umple repede de semne, mi-am luat loțiunea cu SPF 50, pe care o aplic zilnic pe brațe. Anul trecut am avut de la Gerovital și mi-a plăcut mai mult aceea, se absorbea mai repede, asta e cam uleioasă și lipicioasă. A fost vreo 25 lei.

Crema pt față cu SPF 30 de la Nivea. 22 lei a costat(Auchan), dar nu-mi place. Dacă vrei să ai o frunte de bec, e perfectă. Și pe aceasta o aplic zilnic, dar abia aștept să se termine.

Și în sfârșit ceva ce îmi place: laptele de corp pentru bronzare progresiva, de la Gerocossen, varianta pentru piele deschisă. E prima dată când îmi place un produs autobronzant. Trebuie să aplici  zilnic o cantitate mică de loțiune și în vreo 3 zile începi să vezi un bronz natural(nu portocaliul ăla de autobronzant), nu foarte strident, dar perfect pentru pielea deschisă. Eu am prins-o la ofertă în Cora cu vreo 13 lei, prețul ei obișnuit e în jur de 19 lei.
Tot din Cora, de la standul Seventeen, fondul de ten Time Plus, sunt la a doua sticlă. Am ales nuanța 3, Natural Beige și îmi vine perfect, față de nuanța 2 pe care am avut-o anterior și era cam gălbuie. 35 lei. Stand Seventeen este doar în Cora(dintre hypermarketuri),dar găsiți și la Kendra și au același preț.

De la Farmec am luat crema matifiantă, foarte bună, am avut mai multe cutii. O s-o folosesc seara, pt că ziua o să beculesc cu Nivea.
Și un produs extraordinar de bun: crema pentru călcâie crăpate de la Elmiplant. Am avut-o și vara trecută, din cauză că vara cum tot port sandale, cred, mi se crapă foarte tare călcâiele. Crema asta chiar le repară în 3 zile! Pe ambalaj scrie că în 7. Și miroase mentolat, foarte frumos. 11 lei din DM

Cam asta am cumpărat eu recent, ați folosit ceva din ce am luat eu?
Vacanță plăcută mai departe tuturor! :)

5 comentarii:

  1. Crema de la Nivea initial era pe wishlist-ul meu, insa am vazut multe pareri negative despre ea si am renuntat sa o cumpar :(
    Autobronzantul sunt foarte curioasa de rezultatele sale, multa lume il lauda <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. trebuia sa ma documentez si eu intai despre Nivea, am luat-o din impuls :(

      Ștergere
  2. Cand eram vopsita, balsamul roz era preferatul meu, il amestecam cu putina miere si stateam cel putin o ora asa, hidrata foarte bine. Tot pe vremea asta il descoperisem, stiu ca ma uitam la Turul Frantei. :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)) ma bucur sa aflu ca e bun balsamul. buna ideea cu mierea, chiar am un borcan pe care nu-l mai folosesc :P

      Ștergere
  3. Multumim tare frumos! Abia asteptam sa citim feedbackul tau!

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...