joi, 21 februarie 2013

Tinctura de ardei-iute și căderea părului

Sunt fană a produselor naturiste, a tincturilor și măștilor home-made, atunci când vine vorba de îngrijirea părului și sunt deschisa la a testa aproape orice. Tinctura de ardei-iute face parte din categoria produselor mai neobișnuite, pentru că te face să tușești de la miros, iar dacă îți rămâne pe mână și o duci din greșeală la gură... te cam arzi :P. Adică e practic ardei iute dizolvat cu alcool, vă dați seama ce gust are. Când am mai citit pe prospect că se poate folosi și pentru uz intern, aproape că m-a luat cu leșin numai gândul. :))
M-am "întâlnit" prima dată cu tinctura de ardei-iute anul trecut. Am folosit vreo 3 sticle, fără rezultate.
Cum o aplicam atunci: direct pe scalp, după care masam (fără să o diluez în apă). Aplicam zilnic și consumam o sticluță la 2-3 aplicări, puneam din belșug, mergeam pe principul: cu cât mai concentrată și mai multă, cu atât mai bine, mai ales că auzeam că trebuie să pui mai multă, nu ca în cazul uleiului de ricin. Imediat începeam să simt cum mi se încălzește scalpul, ca o ușoară arsură plăcută. Dar n-a funcționat deloc și am fost dezamăgită.
I-am mai dat o șansă acum vreo lună, pentru că eram din nou în stadiul în care înfundam scurgerea la duș cu păr, deci destul de speriată cât să încerc orice. Și de data asta am folosit-o exact ca în indicații și de două-trei ori pe săptămână:
De regulă o aplicam în timpul zilei și o lăsam câteva ore, apoi mă spălam pe cap (nu vă recomand să o aplicați seara și să dormiți așa, decât dacă vreți să vă parfumați perna cu ardei-iute).
După vreo 3-4 aplicări, căderea părului a revenit la normal, pierdeam doar câteva fire, nu un pumn ca înainte. Așa că din fericire n-a mai fost nevoie să mă apuc iar de pastile și de alte o grămadă de tratamente. Doar că la o lună după ce am folosit-o, observ că începe iar să îmi cadă mult păr la periere, așa că eu cred că tinctura trebuie aplicată lunar, nu e un tratament ale cărui efecte să țină prea mult. Dar oricum îmi convine, o sticluță costă doar vreo 7-8 lei și nu pot să stau dependentă de pastile pentru păr, mai ales că mai iau o grămadă de alte suplimente și deja ar fi prea mult. Evident, nici tinctura nu mi se pare ok pe termen lung, doar ca soluție de compromis.
Mi-a fost puțin teamă să nu-mi irite scalpul, dar nu s-a întâmplat asta, în schimb de fiecare dată sunt foarte atentă când o aplic, pentru că nu vreau să mă gândesc care ar fi senzația dacă mi-ar intra în ochi(e foarte lichidă și curge ușor). Și nu vă treceți mâna prin păr cât timp stați cu ea sau dacă faceți asta, spălați-vă bine de tot după(pentru că pe tot ce puneți mâna apoi, va avea gust de ardei-iute).
A mea e de la Dacia Plant, am văzut și de la Hofigal. V-o recomand dacă sunteți în căutarea unui remediu rapid și dacă nu vă deranjează mirosul(diluată nu se simte la fel de puternic). Și e bună și pentru fetele cu păr gras, nu îngrașă părul deloc (o prietenă mi-a zis că ei i se pare că dă și volum părului)

13 comentarii:

  1. Si eu am avut probleme cu caderea parului, iar acum am o mare problema cu ingrasatul parului.. Uf, si ma chinuie! Ma bucur ca am te-am descoperit ;-D Alina-http://rustik-shop.blogspot.ro/. Te adaug in lista mea de bloguri! Pup.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. de obicei ingrasatul parului si caderea lui vin impreuna :( si eu am mereu aceleasi doua probleme

      Ștergere
    2. Asta sa stii, e rau. Dupa ce ca se-ngrasa, si sta lipit de cap, mai si pica :-(. Dar trebuie sa avem cat mai bine grija de el si poate isi revine. :-(

      Ștergere
  2. va recomand sa incercati remediul naturist fabricat de domnul Ambrau Dorel, il gasiti aici: http://ameplant.ro/produs.php?id=1280&denumire=Remediu_Naturist_impotriva_Caderii_Parului_Contra_Matretii_500ml cu incredere!

    RăspundețiȘtergere
  3. Cauzele caderii parului sunt variate. Si eu am probleme cu caderea parului. Eu folosesc de mai bine de un an tratamentul cu Spectral DNC si samponul Revita la recomandarea medicului pe care le iau din SUA si sunt super multumita. Pot spune cu privire la sampon ca am vazut schimbarea chiar dupa prima spalare, parul fiind mai matasos, usor de pieptanat.

    RăspundețiȘtergere
  4. incearca sa folosesti tinctura de ardei iute in proporti egale cu tinctura de urzica,este un remediu mai bun inpotriva caderi parului.

    RăspundețiȘtergere
  5. Si eu folosesc remediul tinctura ardei iute+ urzica. Functioneaza!

    RăspundețiȘtergere
  6. e foarte bun doar ca ai impresia ca iti ia foc parul:)) recomand

    RăspundețiȘtergere
  7. Ajuta la creșterea părului

    RăspundețiȘtergere
  8. O pot gasi in faacie in romania ,!

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...