miercuri, 4 iunie 2014

Pe ce am mai cheltuit banii

Ca de obicei, ofertele din DM sunt foaarte tentante și pentru mine sunt o bună ocazie de a testa produse pe care altfel nu m-aș fi încumetat să le cumpăr. Ca de exemplu laptele demachiant Gerovital, care costă acum doar 9,9 lei :). Am avut crema de față din aceeași gamă și nu prea mi-a plăcut fiindcă străluceam ca un beculeț. Se pare că și demachiantul face la fel, dar nu mă deranjează, având în vedere că îmi spăl tenul după demachiere, sper doar să nu facă surprize pe termen lung.
Antipperspirantul Nivea l-am luat din Carrefour, parcă, la ceva promoție cu vreo 10 lei. Mi se pare f eficient pe timpul verii, l-am avut și anul trecut.
Rimelul Wonder Lash de la Oriflame a fost primit cadou, habar nu am cât costă, dar mi se pare un rimel chiar bun, m-a suprins. Iar creionul Bourjois... pfff, sunt tare dezamăgită de el. L-am luat căci era nuanța „ultra black”, iar eu voiam musai un negru cât mai intens.... acum, sincer mie nu mi se pare un negru chiar așa intens și în plus se întinde :( Când am aplicat pe mână în magazin, nu se întindea, dar m-am păcălit, căci pielea pleoapelor e mai subțire, mai fină și nu rezistă la fel. :( 23 lei (standul din Carrefour). Nu e așa prost încât să-mi pară rău, poate o să meargă mai bine toamna-iarna. Sper.
Gelul meu de curățare favorit e și el în ofertă la DM, cu 11 lei și ceva. Foarte, foarte mulțumită sunt, e al nu știu câtelea tub.
Pasta de dinți are 50% reducere în DM, a costat doar 7,49 lei și cred că tocmai a devenit favorita mea :-D Am încercat toate mărcile: Sensodyne, Parodontax, Vivanatura etc sau chiar și alte variante de la Pearl Drops și niciuna nu mi s-a părut că îmi curăță dinții la fel de bine. Merită măcar testată.
Gelul intim e și el la ofertă cu doar 7 lei. Am luat varianta cu floare de lotus, dar era și cu trandafiri (are sodium laureth sulfate).

Cam asta-i tot din ultima săptămână, parcă îmi pare așa rău că am un stoc mare la geluri de duș și creme... ar mai fi mers măcar un gel :(

Un comentariu:

  1. Ehehee, ce relatie de iubire am avut cu gelul Gerovital Plant, totusi intotdeauna uit ca exista... :) Acum am salvat poza intr-o folder Pinterest, multumesc!

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...