Părul meu gras mă obligă să am mereu în casă un șampon uscat. Am testat până acum cam toate mărcile accesibile (până în 30 lei) care mi-au căzut în mână.
Evident că l-am vrut și pe ăsta de la Kallos, mai ales după relația de iubire pe care am avut-o cu masca cu placentă. Știu că multă lume consideră Kallos o firmă ieftină și proastă. Eu am crescut cu produsele lor, prima reprezentanță Kallos din România s-a deschis în orașul meu natal, toate femeile din oraș aveau Kallos în casă, inclusiv mama mea. Prin anii '90, Kallos era ceva super-wow. Așa că le folosesc produsele de când aveam vreo 6 ani, Kallos îmi va aduce mereu aminte de copilărie și mi-a rămas întipărită în minte prejudecata că au produse de calitate.
Șamponul uscat are un preț foarte mic (10 lei) și vine într-o cantitate de 200 ml.
Este un șampon uscat fooarte bun! La efecte, eu spun că e mai bun decât Balea și dintre toate șampoanele uscate testate de mine, acesta e șamponul al cărui efect durează cel mai mult! La mine, care mă spăl aproape zilnic pe cap, e un miracol ca un șampon uscat să își păstreze efectul și a doua zi după aplicare, de obicei durează doar câteva ore. Dar Kallos GoGo îmi păstreaza părul în stare decentă chiar și la o zi după ce l-am aplicat.
Și mi se pare că e nevoie de o cantitate puțin mai mică decât în cazul celorlalte.
Am observat că dacă îl țin prea aproape de cap, dă un aspect umed părului, dar dacă îți treci prosopul prin păr, se rezolva, părul e uscat și fără sebum.
Un foarte, foarte mare minus, din păcate, îl are de la mine pentru miros... Simt mereu un miros de substanță chimică puternică, ceva care îmi dă senzația că n-a putut fi anihilat de parfumul din compoziție. Nu se simte foarte tare în păr, doar puțin, dar tot mă deranjează. Nu știu ce poate fi, dar mi se pare oribil și doar din această cauză mă gândesc dacă să-l mai cumpăr sau nu, altfel l-aș recumpăra fără discuție.
Merită testat!
Ingrediente: butane, alcohol, propane, aluminium, starch octenylsuccinate, isobutane, distearyldimoniun chloride, parfum
Si eu il vreau de mult, inca nu l-am gasit, dar nu ma dau usor batuta :D
RăspundețiȘtergereAm in schimb masca de par Kallos Go Go pentru par deteriorat si imi place mult :D
si la standul de unde l-am luat eu era ultimul, cica e tare cautat :D
Ștergeredrept sa spun nu am incercat sampoanele uscate !
RăspundețiȘtergere:) merg și pentru un plus de volum, nu doar pt păr gras
ȘtergereNu am incercat inca sampoanele uscate insa ma tot uit la ele de cate ori sunt in DM.
RăspundețiȘtergeredaca te hotarasti sa incerci, iti recomand sa incepi cu cel de la Syoss :D
ȘtergereChiar l-am vazut ieri in Cora si ma tot intrebam cum este. Multumesc pentru review.
RăspundețiȘtergeresunt curioasa ce pret are in cora
ȘtergereBună! Vroiam să te întreb unde se găseşte acest produs. Pe mine m-a dezamăgit cel de la Balea, zici că mă umplusem de mătreaţă după folosire. :(
RăspundețiȘtergerewww.blackcatsbeautyblog.blogspot.ro
la standurile kallos sau , dupa cum zicea cineva mai sus, in cora
ȘtergereL-am vazut in Cora Lujerului acum cca.15 zile si l-am cumparat (pt. comoditatea utilizarii intr-o scurta iesire din oras in weekend). De altfel, este prima data cand am vazut o marca de sampon uscat intr-un hipermarket.
RăspundețiȘtergereComment: 1. ca si efecte, este super OK. Tine si a 2-a zi dupa ce l-ai folosit.
2. mare minus: mirosul emanat este atat de intepator, incat m-a sufocat pana la lacrimi. Mi-am pus o masca chirurgicala, dar degeaba. Oare exista vreo marca care sa nu te asfixieze sau toate sampoanele uscate sunt la fel?
Din pacate, acest mare neajuns m-a convins sa nu mai recurg la recipiente sub presiune, in viitor.
stiu, asta am zis si eu, mirosul e ORIBIL. Mi se pare mai ok la miros Syoss sau Balea din DM(cel verde cu negru). Este un sampon uscat si de la Lush, care e tip pulbere, e mai scump, dar e mult mai longeviv
Ștergere