duminică, 3 februarie 2013

Tratament – Cură pentru păr Balea cu mango&aloe

Am încercat mai demult niște tratamente la pliculeț de la Swiss O'Parr, care mi-au plăcut mult, dar de data asta am vrut să-l încerc și pe ăsta de la Balea, gândindu-mă că e tot în același gen. Țineam minte că sunt mai multe variante, dar nu l-am găsit decât pe acesta, pentru păr uscat și degradat.


Se aplică pe părul  uscat cu prosopul și se lasă minute, apoi se clătește(eu l-am lăsat 10, mereu le las mai mult, ca să fiu sigură).
Primul lucru pe care-l simți când deschizi pliculețul, este mirosul puternic de mango(dar care nu persistă deloc în păr). Pe ambalaj scrie că în funcție de lungimea părului, poate ajunge pentru două utilizări. La un păr până sub sâni, a ajuns doar o dată. Nu e foarte dens, are textura unui balsam obișnuit.

L-am scos foarte greu din păr, a trebuit să-mi clătesc părul minute în șir până când am fost cât de cât mulțumită.
La sfârșit, după ce l-am uscat, mi-am dat seama instant că mi-a făcut părul foarte fin. :( Ceea ce mie nu-mi place, că îl am oricum prea fin. Părul se descurcă ușor, strălucește, e moale și suplu. Dar prea pleoștit și fin, lucru pe care eu nu-l iert. :D
Dacă ar fi să-l recomand, l-aș recomanda fetelor cu păr frizzy, care stă în toate direcțiile și e uscat, dar pentru un păr fin și degradat nu-l recomand.

Costă 3 lei și sincer nu merită acești bani, pentru o singură utilizare. Mai bine mai pui câțiva lei și îți iei o mască.

 Ingredientele(nu are siliconi)

2 comentarii:

  1. Buna! Te-am nominalizat la Liebster Award for bloggers. Postarea o gasesti pe blogul meu (http://ceproduserecomand.blogspot.com). Te pup!

    RăspundețiȘtergere
  2. ce draguut, imi prinde bine, ca eu nu ma ocup deloc de promovarea blogului, iti multumesc, ma ocup imediat :*

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...