vineri, 18 ianuarie 2013

Vopseaua L'Oreal Sublime Mousse


După decolorare și după 6 luni de eforturi depuse pentru a-mi menține o nuanță de blond care să-mi placă și un păr cât de cât sănătos, am renunțat. Bineînțeles că acum 6 luni credeam că o să rămân blondă forever., eram dispusă să jur. Dar n-aş mai fi fată, dacă n-aş face chestii de genul şi dacă n-aş vrea mereu o altă nuanţă, o altă bluză, un alt parfum și așa mai departe:P


Și inițial nu-mi doream, dar nuanța asta de la Sublime Mousse, mie mi s-a părut irezistibilă :D Mahonul rece magnific (întotdeauna m-au amuzat denumirile vopselelor de păr: roșul intens pasional, maroul sublim etc :)) ). Știam că n-are cum să iasă ca pe cutie, dar nu ma învăț minte, mereu mă las dusă de nas de marketingul lor afurisit :P Eu mă duc zilnic în carrefour, e magazinul cel mai aproape de mine, iar atunci când am observat această nuanță(care e mai nouă), timp de o săptămână, de fiecare dată când eram la carrefour, mă duceam la vopsele, o luam în mână și o mai analizam o dată, ca o îndrăgostită indecisă :)) Deci m-am gândit serios la această decizie :))


Părul meu era deja foarte uscat de la atâta amoniac și știam că vopseaua asta n-o să îmbunătățească lucrurile și așa a și fost, dar asta e :(. N-a fost prima dată când m-am făcut cu Sublime Mousse și știam de data trecută că un singur tub o să-mi ajungă. La o vopsea normală, aș avea nevoie de 2 tuburi, dar vopseaua spumă are avantajul de a fi suficientă o singură cutie pentru o aplicare(părul meu e până la linia sânilor și nu foarte des).
Partea cu vopsirea propriu zisă e foarte ușoară, nu te murdărești și merge totul foarte repede. La fel ca la orice vopsea, se amestecă două sticluțe. La Sublime Mousse, se amestecă într-un recipient cu pompiță, iar după amestec, se întoarce sticluța de 6 ori cu capul în jos și apoi iese spuma prin orificiu. Practic se aplică ca un șampon, aproape.










PARANTEZĂ: apropo, mie în cutie îmi lipsea un capac pentru recipientul cu pompiță, și asta sunt sigură că s-a întâmplat din cauza țărăncilor care desfac toate cutiile și le lasă acolo. E foarte greu să găsești o vopsea care n-a fost desfăcută, într-un hypermarket, ceea ce te obligă ca și tu să verifici în cutie dacă nu cumva le-a amestecat cineva între ele sau dacă nu lipsește ceva.
Pe bune, fetelor care faceți asta, dacă vedeți că o cutie e intactă, dar vă e teamă că în ea nu se află tot, desfaceți cutia la casă în fața casierei și dacă nu e în regulă, o schimbați. Dar nu mai desfaceți toate cutiile, nu le mai rupeți și nu mai scoateți totul din ele, ca să verificați, iar apoi să le puneți înapoi pe raft, eventual incomplete. De ce le mai verificați dacă nu vreți să cumpărați?! Pe cutie scrie tot ce se află înăuntru, dacă sunteți doar curioase. Ce faceți voi nu face decât să denote că sunteți niște maneliste din comuna Popricani.

Revenind.:))

Am aplicat-o ușor, am clătit-o, iar rezultatul se vede oarecum mai jos. Mi-a fost imposibil să fac o poză în care să se vadă nuanța reală, căci e foarte înnorat afară, dar asta e cea mai aproape de adevăr.


Nu e urâtă, dar nici ca cea de pe cutie. :) Menționez că înainte eram blond cenușiu și nici măcar nu mi-a acoperit bine acel gălbui nesuferit(în poze nu se vede, dar pe viu da). Asta e, maybe next time. :) 
Vopseaua nu curge din păr, la prima spălare de după vopsire a curs puțin de tot, poate nu o clătisem bine înainte, dar atât. Iar balsamul care vine împreună cu vopseaua e foarte bun.

Prețul vopselei a fost 32 lei, dar în hypermarketuri prețul variază între 28 și 33 lei. (nu luați vopsele din DM, toate prețurile vopselelor sunt foarte umflate la ei - am văzut și diferențe de peste 10 lei față de hypermarket)

LE: Mai jos, o poză la 3 săptămâni de la vopsire, cu un spălat pe cap o dată la două zile...(da, vopseaua s-a cam dus)


4 comentarii:

  1. Par frumos ai!! :x Mi-am luat si eu ieri satenul auriu solar, maine ma vopsesc, sper sa iasa... :ss

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc, dar nu e chiar asa frumos :) Inca.:D Si pe mine m-a tentat nuanta aceea, dar dadea cam inspre galben-auriu si am renuntat, ca eu oricum ma luptam cu tonurile de galben. Sper sa iti iasa asa cum vrei!

    RăspundețiȘtergere
  3. Salut...
    :) zambesc pt ca in aceeasi situatie m-am aflat si eu, ca si tine,(am cautat culoarea indelung...fix povestea ta cu carrefour - ul) parca citeam istoricul culorii mele in decurs de o luna si jumatate, doar ca intre blondul cenusiu si sublime mousse 552, am mai avut vreo 2 vopsele aplicate(cu amoniac - syoss castaniu rece), nuanta putin mai deschisa decat 552-ul si inca se decoloreaza. Cand parul a fost blond, tonul de rece al vopselei dispare la a doua sau a treia spalare si ramane tonul cald al fostului blond. Pt mine blondul a fost moft, pt ca ador culoarea, desi sunt constienta ca imi sta bine castaniu/mahon mai natural cu tonuri reci, avand ten deschis, ochii gri si cul naturala a parului saten rece, luand in considerare o schimbare de look, pe care noi fetele o facem cand ni se pune in gand acest lucru. Cu bine, Tiana! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. hey, m-a incantat foarte tare comentariul tau! :)
      Si pt mine blondul a fost un moft... am la fel ca tine tenul, ochii si culoarea naturala si am ajuns la aceeasi concluzie:) Te pup :*

      Ștergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...