marți, 16 octombrie 2012

label.m Treatment Shampoo

Descrierea lor:

Un sampon plin cu vitamine proiectat sa refaca si sa protejeze parul vopsit sau tratat chimic si sa previna decolorarea.
Soia si proteinele de grau intaresc fara sa ingrase, in timp ce panteonul, biotina si aminoacizii ofera o hidratare vitala si un nivel ridicat de stralucire.
Contine complexul Enviroshield, care protejeaza parul sensibil impotriva coafarilor cu caldura si a razelor UV.


Acesta este un alt şampon pe care eu am ales să-l folosesc după ce mi-am decolorat părul. Şi asta fiindcă am optat pentru un blond cenuşiu, care căpăta după câteva spălări nişte nuanţe gălbui cam urâte. M-aş fi bucurat foarte mult să-mi placă, dar din păcate nu e pentru mine.
Vreau să spun întâi că am început să-l folosesc înainte cu vreo săptămână de Cosmetics Beauty Hair, de unde mi-am luat Fudge, aşa că am început să-l folosesc pe cel label.m în cantităţi mari, ca să mi se termine mai repede, să pot să folosesc Fudge :D. Nu voiam să încep atunci cu Fudge, fiindcă simţeam că părul meu mai are nevoie de îngrijire specială. Mă spăl pe cap zilnic sau la două zile, a trecut o lună şi mai îmi ajunge de vreo câteva spălări(dar eu am exagerat, ca să-l termin repede, altfel ar fi trebuit să mă mai ţină vreo două săptămâni)

În urma decolorării, am părul deteriorat doar de la jumate în jos, în rest e moale, fin şi bineînţeles gras.
Pentru jumătatea deteriorată a părului meu, a fost un şampon bun. Am observat recent o ameliorare a stării părului (nu vreun miracol, dar am observat îmbunătăţiri: părul nu mai e aşa zburlit, vârfurile sunt ceva mai moi, cu aspect mai sănătos). Mi-a mai plăcut şi că are protecţie contra aparatelor de styling şi contra UV. Dar în rest nu mi-a plăcut. Nu mi s-a părut că a protejat culoarea sau că i-a prelungit durata de viaţa, astfel încât după o săptămână şi jumătate începeam să văd iar acele nuanţe gălbui de care fuge oricine are un blond-cenuşiu(poate nu face faţă unui blond recent decolorat) În plus, nu l-aş recomanda niciunei fete cu păr fin, subţire şi fără volum. Face părul moale şi atât de fin, subţire şi lipit de cap încât începe să se despartă singur în şuviţe la vreo 2-3 ore după spălare şi uscare cu phoen(fetele cu păr fin ştiu ce zic). Da, dă strălucire părului, dar ce mai contează?!
N-aş putea să-l cataloghez doar după acest criteriu, totuşi, fiindcă ţinta lui nu e părul fin, ci părul tratat chimic. Iar în această privinţă îşi face treaba destul de ok. Cred că cel mai potrivit este pentru fetele care au întreg părul uşor uscat de la vopsea, cu firul gros sau care au în general părul uscat, dar nu pentru fete cu păr moale şi fin, categoric nu.

Alt lucru care m-a deranjat e capacul, puteţi vedea în poza de mai jos tipul de capac. Însă se deschide foarte greu şi e rigid, din fericire nu am unghii mari, căci altfel aş fi avut toate şansele să mi le rup deschizând capacul acestui şampon.


Mirosul lui seamănă cu cel al şamponului TRESemme împotriva căderii părului, are 300 ml, iar preţul său e între 50 şi 55 lei, depinde de site.

UPDATE: la câteva zile după această postare, când mai am foarte puţin şampon în sticlă, m-am trezit cu ceva ce n-am avut în viaţa mea: mâncărimi ale pielii capului! Ba chiar citind pe net, aş putea să mă auto-diagnostichez cu un început de dermatită seboreică. Acum voi folosi un şampon purifiant, anti-seboreic, pentru păr gras şi sper să scap de acele mâncărimi, care eu cred că numai acestui şampon i se pot datora, fiindcă în rest n-am schimbat nimic dintre produsele pentru păr.
PS: am luat şamponul de pe carespot, nu de pe vreun site dubios, deci eu nu-l pot bănui că ar fi vreun fake.

Un comentariu:

  1. ce mult imi doresc si eu sampon profesional, nu conteaza care... dar se pare ca nu tot ce este profesional este bun!

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...