sâmbătă, 2 noiembrie 2013

Șampon pentru volum Balea

 De ani de zile intru mereu în DM, dar niciodată nu mi-a dat prin cap să încerc un șampon Balea, eram absolut convinsă că sunt proaste. Erau prea ieftine. Și n-aș fi încercat niciodată dacă n-aș fi citit prin blogosferă atâtea laude despre șamponul pentru volum.
Așadar, l-am cumpărat. Și ce am descoperit a fost mai mult decât o surpriză.
Într-un tub de 250 ml, pe care am plătit 8 lei, am descoperit un șampon care DĂ VOLUM!
Îmi admir minute în șir părul în oglindă și sunt mereu uimită că nu mai stă lipit de cap. Și în același timp e moale și mătăsos. Iar față de alte șampoane pentru volum care mi-au trecut prin mână, acesta mie nu mi-a uscat părul(e drept, l-am folosit în combinație cu un balsam hidratant). Mi-a plăcut mult mai mult decât Fudge (de la care aveam aștepări mari).
Părul mi se îngrașă ca de obicei, sub nicio formă mai repede.
Mi-a lăsat o impresie atât de bună, încât o să-l cumpăr și pe cel cu cafeină (pentru volum și împotriva căderii părului, parcă are un ambalaj roșu).
Am uitat să vă mai spun că șamponul nu are siliconi!
Deci da, recomandat! Mai e cineva care a mai încercat vreun șampon Balea și i-a plăcut mult? :-)

Ingrediente:



12 comentarii:

  1. Hey, ce coincidenta! Pe acesta l-am cumparat si eu recent si imi place f mult, intr-adevar da volum dar eu nu mai pun si balsam dupa ca altfel pa pa volum..imi place si mie f mult iar urmatorul pe lista este ultimate elixir oil parca asa se numeste! te pup, R!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :-) dar este si balsam din aceeasi gama, poate acela nu ia din volum. Dar intr-adevar am vazut ca lasa parul descurcat bine, nu mai e nevoie de balsam. Eu pun doar pt ca il am super-uscat pe lungime.

      Ștergere
  2. Eu am balsamul dar nu m-a convins. :( Asa ca folosesc in continuare Joico meu cel drag.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. eu n-am balsamul... dar la Joico visez de muult timp :<

      Ștergere
    2. Revin cu noi impresii, balsamul este super. I-am dat o noua sansa si nu regret. Nu hidrateaza ca Joico, dar lasa un super volum daca il tii in par in jjur de 5 minute.

      Ștergere
    3. ooo, ce veste buna :-D abia astept sa mi-l iau si eu

      Ștergere
  3. M-am tot uitat si eu ele dar nu am avut curaj sa le incerc...Sincer, m-ai convins sa-i dau o sansa. :*

    RăspundețiȘtergere
  4. eu am setul pentru bucle(sampon+balsam +crema pentru definire). Cred ca pana in primavara ajung sa il incerc :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Eu il am pe cel maro, pentru par saten si imi place cel mai mult (mai am inca 3 sampoane prin baie, dar pe el il aleg cel mai des). Mi se pare cel mai hidratant si nu-mi incurca parul asa tare precum celelalte. Nu mi-a schimbat/ accentuat culoarea parului, dar oricum imi place :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :-) Da, nici asta nu incurca parul. Am mai auzit despre cel pt par saten, se pare ca majoritatea sunt bune, chiar nu ma asteptam

      Ștergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...