joi, 21 martie 2013

Șamponul cu banane The Body Shop

Am vrut neapărat să bifez și un șampon de la The Body Shop în lista mea de șampoane testate, mereu am fost curioasă dacă o fi ceva de capul lor. L-am ales pe cel cu banane, pentru că avea multe review-uri pozitive prin străinătate și un preț accesibil - 22 lei - n-o să-mi pară rău dacă nu-mi place, m-am gândit (între timp, am văzut pe site că l-au scumpit la 37 lei).
M-a uimit cât de greu se consumă, pe mine mă ține cel mult o lună un șampon, dar pe ăsta l-am folosit o lună și încă mai am mai mult de un sfert în el(cu două șamponări o dată la două zile). Asta pentru că e nevoie de o cantitate mică și face multă spumă.

Efectele: deși de la început am fost încântată, am ajuns în cele din urmă la concluzia că nu e un șampon potrivit părului gras.
Părul se așează frumos, rămâne mătăsos, nu e problemă dacă nu aplici balsam, se descurcă și rămâne ușor. Dar prinicipala sa calitate este aceea că dă o strălucire foarte, foarte frumoasă părului. Una naturală, sănătoasă. Acum un an, căutam cu disperare șampoane care să-mi facă părul să strălucească și nu găseam, iată că am găsit când nu mai căutam. ;))
Sticla e dintr-un plastic foarte tare, iar cum șamponul e dens, devine foarte enervant, trebuie să o scuturi și să o strângi tare până când iese șamponul (printr-un orificiu cam mic). Are consistența unui piure de banane, e foarte galben și miroase a banane, dar mirosul nu rămâne deloc în păr.
Deși are multe calități, nu face față părului deteriorat sau foarte uscat - cel puțin așa am observat pe porțiunea mea de păr deteriorat, care rămânea destul de rebel după utilizare.
Mai degrabă e un șampon pentru un păr normal, fără capricii. Mie mi-a plăcut oricum, dar când am văzut că începe să îmi îngrașe tare părul și nici măcar nu hidratează îndeajuns porțiunea deteriorată, am renunțat la el.

Ingredientele nu sunt trecute niciunde pe ambalaj, dar le-am găsit pe siteul The body shop:

Water (Solvent/Diluent), Sodium Laureth Sulfate (Surfactant), Musa Paradisica (Banana) Fruit (Emollient/Lubricant), Glyceryl Hydroxystearate (Emollient), Lauramide DEA (Surfactant), Cocamidopropyl Betaine (Surfactant), Phenoxyethanol (Preservative), Benzyl Alcohol (Preservative), Sodium Benzoate (Preservative), Panthenol (Skin/Hair Conditioning Agent), Polyquaternium-7 (Hair Conditioner), Stearic Acid (Emulsifier), Sodium Chloride (Viscosity Modifier), Methylparaben (Preservative), Fragrance (Fragrance), Citric Acid (pH Adjuster), Disodium EDTA (Chelating Agent), Butylparaben (Preservative), Ethylparaben (Preservative), Isobutylparaben (Preservative), Propylparaben (Preservative), Ascorbic Acid (Antioxidant), Yellow 5 (Colour), Red 4 (Colour).

10 comentarii:

  1. Eu l-as incerca,macar pentru miros:) Cred ca e delicios;)

    RăspundețiȘtergere
  2. da,miroase foarte frumos, dar cam degeaba, ca nu ramane deloc in par....

    RăspundețiȘtergere
  3. Am notat parerea, este bine de stiut desi nu cred ca voi putea vreodata sa cumpar alt sampon decat cel folosit acum pt ca am asa mancari de zici ca m-am pricopsit cu cine stie ce lighioane :)
    O zi frumoasa :*

    RăspundețiȘtergere
  4. daca ingrasa pasul, nu-i de mine :(.

    RăspundețiȘtergere
  5. Irina, si mie mi s-a intamplat sa ma trezesc cu mancarimi, si inca de la sampoane scumpe, asa ca te inteleg. :( E neplacut sa nu poti sa te incumeti sa testezi altceva cand sunt atatea variante, dar asta e.

    Alina, nici de mine, din pacate... atat de tare m-am saturat de parul meu complicat, ca imediat ma tund cheala ;))

    RăspundețiȘtergere
  6. M-am uitat mult timp la el pe site-ul The Body Shop, însă citisem multe review-uri ce conțineau aspecte negative, așa că am renunțat la el...Îmi doresc produse cu aromă de banane. Știi altele înafară de acesta ?

    RăspundețiȘtergere
  7. :) stiam doar un sapun handmade, natural, dar era in editie limitata, nu stiu daca o sa-l mai faca: http://blog.sapunzain.ro/sapun-natural-banana-split/

    RăspundețiȘtergere
  8. daca e un sampon bland foloseste-l in continuare, iar pentru zona uscata si rebela masti hranitoare. :)

    RăspundețiȘtergere
  9. asa m-am gandit, dar din pacate imi ingrasa prea tare radacinile :(

    RăspundețiȘtergere
  10. din pacate stiu ca acest sampon nu este pt par gras, este pt par normal... v-as recomanda sa le incercati pe cele potrivite parului vostru... eu din fericire am numai cuvinte de lauda la adresa Body Shop, intotdeauna am fost incantata de produsele lor, inclusiv cele din gama Tea Tree.

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...