luni, 1 aprilie 2013

Keune Brilliant Gloss Spray

"Cel mai usor si eficient spray pentru stralucire disponibil pe piata! Un voal ultra-fin imbraca firul de par, oferindu-i stralucire extraordinara fara a-l incarca, indiferent de cantitatea de produs aplicata. Un produs de finisare indispensabil! Efectul incredibil de stralucire ca de oglinda se pastreaza intact pe toata durata zilei."
După cum v-ați dat seama, e vorba despre un spray pentru strălucirea părului. În primul rând vreau să încep cu ce-mi place cel mai mult la acest produs: MIROSUL. Ador mirosul, aproape că aș vrea să am un parfum cu același miros. O să mă interesez și dacă e tipic produselor Keune, o să mai iau și alte produse de la ei, în mod special din acest motiv.

L-am cumpărat  în urmă cu multe luni, când încă eram obsedată de a avea părul cât mai strălucitor. Între timp am început să am tot felul de probleme cu părul(degradare, cădere) și l-am lăsat deoparte, acordând prioritate tratamentelor.
Și sinceră să fiu, când l-am testat prima dată nu prea mi-a plăcut. Dădea o super-strălucire părului, dar îl lăsa foarte, foarte fin și lipit de cap => părul se despărțea în șuvițe, lucru pe care îl detest. Am rămas puțin mirată, știam că nu are uleiuri și toate review-urile spuneau că se potrivește și părului gras.
După câteva luni i-am dat din nou atenție și mi-am dat seama ce am greșit prima dată: l-am aplicat ținându-l prea aproape de cap(la cel mult vreo 10 cm). Este esențial să fie ținut la vreo 15-20 cm de păr. O să spuneți, poate, că e logic așa ceva, dar pur și simplu nu mi-am dat seama din prima că ar putea fi atât de important.
Mai jos, o poză before-after. M-am străduit mult să fac niște poze cât de cât relevante, e greu să surprinzi strălucirea reală a părului în poze. Nu vă lăsați înșelate de prima poză, bate soarele mai tare în ea, părul e destul de fad dacă vă uitați atent. Ambele poze sunt fara blitz. Sper că se înțelege ceva. :D
before                                          after
Aplicat într-o cantitate decentă la distanța potrivită față de cap, dă strălucire părului, strălucire care se vede mai ales în soare, cred că e perfect pentru primăvară-vară. Nu îmbâcsește părul și conține filtru UV.
Ce nu mi-a plăcut a fost că am observat că îmi evidențiază puțin șuvițele mai închise la culoare, nu cred că e așa vizibil pentru ceilalți, dar eu aș fi preferat să n-o facă. Și deși pe etichetă scrie că se potrivește oricărei coafuri, nu cred că se potrivește la onduleuri, pentru că lasă părul moale, neted și are tendința de a-l întinde.
Așadar, dacă vreți un păr foarte shiny, vi-l recomand, mai ales dacă aveți păr normal-uscat. Și într-adevăr nu e produsul ideal pentru părul gras și fin, dar merge.
E mai bine să pândiți vreun târg, să puteți lua produsul la reducere, căci prețul lui e destul de mare (65-70 lei - 200 ml).  Eu de la un târg l-am luat, cu 40 lei.

4 comentarii:

  1. ma gandesc sa-l caut si eu , cel pe care il am acum ingrasa, sper sa mi se potriveasca pentru ca am parul uscat

    kisses~~~♡

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu cred ca o sa-l mai cumpar, din cate am auzit e cel mai bun. Tu de care ai acum?

      Ștergere
  2. eu folosesc unul de la gliss si imi place :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. cred ca il stiu, dar mi-era teama sa nu-mi ingrase parul...

      Ștergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...