duminică, 17 martie 2013

DIY Șampon uscat homemade

Hello ladies! Tot hoinărind pe internet, am dat de tot felul de rețete de șampon uscat, am testat mai multe dintre ele și în cele din urmă cred că am ajuns la cea mai bună combinație, pe care o să v-o prezint și vouă.
Am încercat asta pentru că sunt sătulă de șampoanele uscate tip spray, care se termină așa de repede, având în vedere că părul meu e nerușinat și scandalos de gras.
Rețeta este: amidon alimentar, bicarbonat de sodiu și praf de copt.(atenție: dacă puneți doar bicarbonat de sodiu+amidon = eșec)
Așa că am luat o cutie cu amidon(2,6 lei), un pliculeț de bicarbonat(0,60 bani) și unul de praf de copt. Am pus într-un recipient cam o lingură praf de copt, una de bicarbonat și jumătate (sau puțin peste) de lingură de amidon. Bineînțeles, se poate pune mai mult, dar eu zic că la început să puneți doar atât, pentru testare. Am scuturat bine recipientul și apoi am trecut la aplicat (știu că părul meu pare nespălat de 3 ani, dar nu, așa arată el a doua zi după ce mă spăl pe cap).
before                              after
În poză se observă o oarecare diferență, dar în realitate credeți-mă că se vede la fel ca șamponul uscat de la Balea. Absoarbe sebumul și dă volum părului (poate chiar mai mult decât șamponul uscat tip spray). Diferența constă în cum se simte părul... Din păcate, la rădăcini se simte puțin mai îmbâcsit ca în cazul șamponului Balea, ca și cum ai stat în bucătărie și ai făcut cozonaci, iar acum ai făină în cap. :D De mirosit, nu miroase a nimic(am citit undeva că pentru miros se poate amesteca cu esență de lavandă sau de altceva, dar n-am încercat).
În legătură cu recipientul:  e foarte bună o solniță/cutie în care ați avut înainte sare/piper/zahăr, ca să vă facă aplicarea mai ușoară. Eu la început îmi turnam pe degete și apoi pe scalp, m-am chinuit o grămadă. Ah, și da, bineînțeles, se toarnă pe păr și apoi se freacă. Asta e tot. Nu e nevoie să ștergeți cu un prosop, pentru că nu lasă părul așa alb ca șampoanele uscate cu care ne-am obișnuit. Doar trebuie să frecăm bine până se absoarbe. :)
Mențiune: amidonul să fie mereu într-o cantitate ceva mai mică decât celelalte două ingrediente. Pentru că e cel mai prăfos, iar în cantități mai mari, albește tare părul, e foarte vizibil(am văzut pe pielea mea).

Nu mă înțelegeți greșit, nu vreau să spun că e mai bun ca un șampon uscat din comerț. Dar nici nu e departe in ce privește efectele. Merită să încercați rețeta, investiția e de doar 3,5 lei, iar dacă se întâmplă să aveți deja în casă ingredientele, nu mai stați pe gânduri. Util mai ales celor care nu au DM în oraș. :).

LE: eu îl țin într-o solniță simpatică pe care am luat-o din cora:

7 comentarii:

  1. Foarte faina si utila ideea!Eu folosesc pudra pt bebelusi pt reimprospatarea parului,dar poate ar trebui sa incerc si reteta asta:)

    RăspundețiȘtergere
  2. da, și eu mă bucur de descoperire :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Multumim mult de idee :-) :-* si eu tot pudra pt bebe folosesc cand am parul gras :-*

    RăspundețiȘtergere
  4. N-am incercat niciodata pudra de bebe, poate ar trebui sa vad cum e si aia...

    RăspundețiȘtergere
  5. interesant! si eu il folosesc pe cel de la DM, dar ultima oara am fost cam dezamagita, efectul parca nu mai era acelasi... am sa incerc reteta ta in weekend. multumesc de pont :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mie a inceput sa-mi placa din ce in ce mai mult, nu ma mai intorc la cel din DM :)

      Ștergere
  6. cu ce pot inlocui amidonul?

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...